Loading Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

”RE:VEDEREA REVOLUȚIEI”– Fotografii Decembrie 1989, Andrei Pandele

20 decembrie 2019  8:00 - 19 ianuarie 2020  17:00

La 30 de ani de la evenimentele care au marcat schimbarea regimului politic în România, Primăria Sectorului 1 prin Centrul Cultural al Sectorului 1, București, prezintă în premieră publicului larg o selecție de peste 140 de fotografii realizate în Capitală în perioada 21-28 decembrie 1989, de arhitectul și fotograful Andrei Pandele.

Expoziția va avea loc în perioada 20 decembrie 2019 – 19 ianuarie 2020, peste 50 de panouri cu fotografii de mari dimensiuni ale fotografului Andrei Pandele vor acoperi parte din gardul exterior al curții de onoare al Muzeului Național de Artă al României. În același timp, bucureștenii vor putea intra în holul de la intrarea A1 al MNAR, unde peste 140 de fotografii vor fi redate pe mai multe plasme electronice, într-un montaj video 4K. Intrarea este liberă.
Ce este unic la această expoziție multimedia? Particularitatea imaginilor rezidă din prezența fotografului în diferite puncte cheie ale Revoluției, de la baricada de la Bulevardul Magheru – Grădinița din 21 decembrie 1989, la Televiziunea România și sediul C.C. al P.C.R., după plecarea dictatorului, dar și din faptul că scanarea cu tehnologie modernă dezvăluie în premieră aspecte inedite, cu valoare documentară, relevante pentru parcursul evenimentelor istorice din acele zile.
La data realizării filmelor în tehnică analogă, personajele din mulțime se distingeau doar ca o textură omogenă. Reproduse digital la înaltă rezoluție și procesate, acele clișee arată acum detalii nebănuite. Minuscule pe film, fețele oamenilor devin neașteptat de expresive la formate peste 1 metru. Se pot recunoaște fizionomiile la majoritatea personajelor, iar fotografiile îți reamintesc detalii pe care le credeai de mult uitate. Expresiile lor ne emoționează cel mai mult, repovestind de fapt istoria.
Iată ce spune chiar fotograful – „De ce acum, după atâta vreme? La vremea respectivă, locuiam în Drumul Taberei. Cablul troleibuzelor a fost distrus pe 22 decembrie. Am rămas în apartamentul părinților, din centru. Am developat filmele în revelator improvizat. Nu aveam termometru, filmele au ieșit palide. Unele clișee nu le puteam mări deloc prin procedeu clasic argentic. Cum ochiul uman nu distinge detalii sub 1/10 mm, marea de capete minuscule mi se părea fără interes” – Andrei Pandele.
Parteneri: Muzeul Național de Artă al României, Igloo Media

Echipa de proiect: Arh. Andrei Pandele – autor al fotografiilor, Arh. Andrian Ciocăzanu – coordonator proiect, Cornel Brad – curator

București, 20 decembrie 2019


Bulevardul Magheru, 21.12.1989, cca ora 16.
Odată grupul desfăcut de TAB-uri, un demonstrant a fost înșfăcat și luat.


Piața Palatului, acum a Revoluției, 22.12.1989, pe la ora 13.15.
După plecarea elicopterului cu cuplul Ceaușescu, la ora 12.06, piața se umplea treptat.


Piața Revoluției, 22.12.1989, pe la ora 14.15.
Din balconul CC se vedea mult mai bine mulțimea din piață.


Piața Revoluției, 22.12.1989, pe la ora 15.
Un ocean de capete cu ochii ațintiți asupra noului centru al puterii.


Bulevardul Magheru, 22.12.1989, pe la ora 18.30.
În amurg, camionul e plin de cetăţeni entuziaşti, doritori de glorie.


Piața Romană, 24.12.1989.
Text scris pe soclul din Piața Romană. Fiecare cu rația lui.


 

 

Detalii

Începere:
20 decembrie 2019  8:00
Se termină:
ianuarie 19  17:00
Eveniment Category: