Loading Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Timp de două zile inima Bucovinei a bătut reîntregita în București

29 noiembrie 2019  8:00 - 30 noiembrie 2019  17:00

Primăria Sectorului 1, prin Centrul Cultural al Sectorului 1, a desfășurat proiectul Festivalul Bucovinei în 29 și 30 noiembrie, în Piața George Enescu.
Festivalul Bucovinei a reunit peste 300 de artiști din nordul și sudul Bucovinei. Sectorul 1 a devenit gazdă pentru ansamblurile folclorice, profesori de limbă română, primari și lideri de asociații ale românilor din regiunea Cernăuți, tineri din școlile românești, jurnaliști și meșteșugari.

Deschiderea festivalului a debutat cu o conferință de presă la care au participat reprezentanți importanți ai comunității de români din nordul Bucovinei, Ucraina (Elena Nandriș- primarul Comunei Mahala, Vasile Scripcaru- primarul orașului Herța, Vasile Țurcan- primarul Comunei Ostrița, Adrian Medvedi- Șef Direcția cultură din Herța), și reprezentanții organizatorilor (Vicențiu Speriatu- director al Centrului Cultural al Sectorului 1 și Dan Filimon- reprezetant pentru Centrul Cultural Roman Eudoxiu Hurmuzachi din Cernăuți). Aceștia au accentuat importanța organizării acestui festival, a comunicării dintre românii din țară și cei din comunitățile de români din afara granițelor, pentru păstrarea tradițiilor, culturii și limbii române.
La ora 14.00, în impresionantul sunet a a patru buciume și două toace, toate ansamblurile au pornit în Parada Portului Popular pe traseul Piața George Enescu – Calea Victoriei – Str. Edgar Quinet – Universitate (la fântână)- str. Nicolae Bălcescu – Bd. Magheru – Piața Amzei – Calea Victoriei – Piața George Enescu, încântând privirile trecătorilor și al localnicilor, care ieșeau la balcoane să salute bucovinenii.

Din nordul Bucovinei, din Ucraina, au urcat pe scenă Ansamblul folcloric din Mahala, Ansamblul folcloric Mugurel din Pătrăuții de Jos, Ansamblul folcloric Opincuța- Herța, Orchestra de instrumente populare Plaiul Herței, Ansamblul folcloric Alunelul din Horbova, Ostrița- Herța, Ansamblul folcloric Izvoraș din Ropcea și Grupul folcloric Perla din Cernăuți.
Din sudul Bucovinei au încântat ochii și urechile publicului Ansamblul Huțulca, Ansamblul Plaiurile Pojorâtei din Pojorâta, Ansamblul Cetina din Vama, Ilaria Pușca și Ansamblul Gura Izvorului.
Laura Lavric, Angelica Flutur, Alexandra Dan, Mihai Hrincescu si Alexandru Brădățan sunt soliștii care au cântat în cele două zile ale festivalului.
Până la ora 22.00, în fiecare zi a festivalului, în cortul amplasat în fața Ateneului Român, s-a cântat și s-a dansat neîncetat.
Locuitorii Sectorului 1 prezenți la eveniment au fost încântați de spectacol, mai ales că prin intermediul artiștilor și al meșteșugarilor talentați prezenți au avut prilejul să se familiarizeze cu aspecte legate de valorile spirituale, culturale și tradiționale ale românilor din toată Bucovina.

 

 

Detalii

Începere:
29 noiembrie 2019  8:00
Se termină:
30 noiembrie 2019  17:00
Eveniment Category: